Sunt unele lucruri care pur si simplu nu doresc sa iasa atunci cand deschid gura sa zic ceva..ele raman sa putrezeasca inauntru, si sa umple cu venin totul. Si ma intreb, de ce? De ce nu as putea pur si simplu sa zic ce simt, ce gandesc?
Prmul raspuns care imi vine in minte: mi-e frica. Am avut neplacuta ocazie sa ma conving de faptul ca lucrurile care le spun pot fi intelese gresit, pot sa raneasca persoanele la care tin, pot fi luate in deradere, si..pur si simplu nu mai pot fi luate inapoi( si asta intristeaza cel mai tare). Am avut si inca mai am neplaceri din cauza cuvintelor pe care le-am spus, chiar si cand nu am avut nici o intentie rea. Am hotarat ca e mai bine sa tac, sa tac si sa inghit..numai ca, spre deosebire de mancarea care o inghiti si stomacul o prelucreaza si ce ramane se duce..prin canalizatie (sorry) si nu o mai vezi, cuvintle care le inghit nu pot sa le prelucrez si sa le 'las' in wc. ( de fapt nu pot sa le las nicaieri, si chiar daca as putea, oricum din memorie nu le sterg)
Nu gasesc nici o solutie care sa nu ma faca sa sufar, sau sa am regrete. Si chiar ma mir, pentru ca uneori, cand vine vorba de nimicuri, imi turuie gura parca stau in priza.
Mi-e frica. Si nici nu pot sa spun precis de ce anume imi este frica. Nu ma tem sa nu fiu inteleasa, am noroc de persoane care pot ,daca nu sa inteleaga perfect, macar sa intuiasca ce simt. Mi-e frica.. pentru mine, a spune ce simt, inseamna a accepta anumite lucruri care mi se intampla..atata timp cat nimenu nu stie adevarul, pot sa neg, odata ce am spus cuiva, deja nu mai pot nega (cum am zis mai sus, ce ai spus, nu poti lua inapoi). Uneori mi-e greu sa accept unele lucruri fata de mine insumi, dar inca in fata altor persoane!
Mi-e frica de persoanele din jurul meu, am observat ca cercul meu de prieteni consta mai mult in persoane mai mature decat mine atat fizic cat si mintal. Uneori mi-e greu sa cred ca le pasa ce cred, ce simt, mereu simt ca fac greseli, ca spun ceea ce nu trebuie sa spun ( uneori asa si este), mereu simt ca ma ia gura pe dinainte si vorbesc prea mult, wrong place/time..fata de alte persoane, uneori cred ca e mai usor sa taci si sa asculti deat sa spui ce simti.
Nu am incredere in mine, de loc. Nu am avut niciodata pe cineva care sa ma sustina si sa ma incurajeze neconditionat,m sincer, din inima, nu qam avut niciodata alaturi persoana care sa ii pot spune totul..poate e prea devreme la 16 ani sa spun asa ceva, dar 16 anbi nu e chiar atat de putin, altfel nu as mai "pierde timpul" gandindu-ma la blogul acesta, nu mi-ar pasa, as sta la televizor, sau mi-as strica vederea la jocurile din calculator, nu la un blog idiot, strocandu-mi creierul si staruindu-ma sa fiu sincera cu mine si cu putinele persoane care (sper eu ) mai intra aici din cand in cand.
Anyway, problema mea : lack of self-confidence!!! (self esteem, cum vreti voi asa spuneti-i )
Unde sa gasesc eu asa ceva?? si aca se poate cat mai repede si cat mai mult!
am impresia ca anume din aceasta cauza unele lucruri continua sa nu mi se primeasca asa cum ar trebui sau asa cum as vrea eu. si tot din cauza asta nu sunt sincera cu mine, si asta ma deprima..daca nu pot fi sincera cu propria persoana, de unde naiba sa fiu sincera cu altii? si daca nu pot fi mereu sincera cu mine, de unde sa inteleg eu ce e in capul meu? si in genere, de unde sa inteleg ce e cu mine?
Ma abat de la tema..
Uneori e atat de dureros sa taci, cand de fapt vrei sa urli in gura mare! Dar e greu sa fii sincer si sa spui..
Tac si sper ca am sa uit ce vreau de fapt sa spun. Si nu ma simt mai bine, de loc. Poate nu ma starui inca detul de mult. Dar mai degraba mi-au 'inchis" gura de multe ori, ca sa pot vorbi liber, fara sa stau sa imi analizez cuvintele. Si oricum, d emulte ori asa si nu mai zic nimic, si peste un timp imi pare rau.
Poate candva oamenii vor putea pur si simplu sa isi transmita gandurile unul altuia, fara sa se chinuie sa gasesca cuvinte potrivite pentru a-l transpune. Atunci cred ca am putea spune cu incredere " Stiu exact la ce te gandesti".
Ma tem ca eu nu am sa ajung pana atunci, si din pacate nici persoanele carora am atatea sa le spun..
Prmul raspuns care imi vine in minte: mi-e frica. Am avut neplacuta ocazie sa ma conving de faptul ca lucrurile care le spun pot fi intelese gresit, pot sa raneasca persoanele la care tin, pot fi luate in deradere, si..pur si simplu nu mai pot fi luate inapoi( si asta intristeaza cel mai tare). Am avut si inca mai am neplaceri din cauza cuvintelor pe care le-am spus, chiar si cand nu am avut nici o intentie rea. Am hotarat ca e mai bine sa tac, sa tac si sa inghit..numai ca, spre deosebire de mancarea care o inghiti si stomacul o prelucreaza si ce ramane se duce..prin canalizatie (sorry) si nu o mai vezi, cuvintle care le inghit nu pot sa le prelucrez si sa le 'las' in wc. ( de fapt nu pot sa le las nicaieri, si chiar daca as putea, oricum din memorie nu le sterg)
Nu gasesc nici o solutie care sa nu ma faca sa sufar, sau sa am regrete. Si chiar ma mir, pentru ca uneori, cand vine vorba de nimicuri, imi turuie gura parca stau in priza.
Mi-e frica. Si nici nu pot sa spun precis de ce anume imi este frica. Nu ma tem sa nu fiu inteleasa, am noroc de persoane care pot ,daca nu sa inteleaga perfect, macar sa intuiasca ce simt. Mi-e frica.. pentru mine, a spune ce simt, inseamna a accepta anumite lucruri care mi se intampla..atata timp cat nimenu nu stie adevarul, pot sa neg, odata ce am spus cuiva, deja nu mai pot nega (cum am zis mai sus, ce ai spus, nu poti lua inapoi). Uneori mi-e greu sa accept unele lucruri fata de mine insumi, dar inca in fata altor persoane!
Mi-e frica de persoanele din jurul meu, am observat ca cercul meu de prieteni consta mai mult in persoane mai mature decat mine atat fizic cat si mintal. Uneori mi-e greu sa cred ca le pasa ce cred, ce simt, mereu simt ca fac greseli, ca spun ceea ce nu trebuie sa spun ( uneori asa si este), mereu simt ca ma ia gura pe dinainte si vorbesc prea mult, wrong place/time..fata de alte persoane, uneori cred ca e mai usor sa taci si sa asculti deat sa spui ce simti.
Nu am incredere in mine, de loc. Nu am avut niciodata pe cineva care sa ma sustina si sa ma incurajeze neconditionat,m sincer, din inima, nu qam avut niciodata alaturi persoana care sa ii pot spune totul..poate e prea devreme la 16 ani sa spun asa ceva, dar 16 anbi nu e chiar atat de putin, altfel nu as mai "pierde timpul" gandindu-ma la blogul acesta, nu mi-ar pasa, as sta la televizor, sau mi-as strica vederea la jocurile din calculator, nu la un blog idiot, strocandu-mi creierul si staruindu-ma sa fiu sincera cu mine si cu putinele persoane care (sper eu ) mai intra aici din cand in cand.
Anyway, problema mea : lack of self-confidence!!! (self esteem, cum vreti voi asa spuneti-i )
Unde sa gasesc eu asa ceva?? si aca se poate cat mai repede si cat mai mult!
am impresia ca anume din aceasta cauza unele lucruri continua sa nu mi se primeasca asa cum ar trebui sau asa cum as vrea eu. si tot din cauza asta nu sunt sincera cu mine, si asta ma deprima..daca nu pot fi sincera cu propria persoana, de unde naiba sa fiu sincera cu altii? si daca nu pot fi mereu sincera cu mine, de unde sa inteleg eu ce e in capul meu? si in genere, de unde sa inteleg ce e cu mine?
Ma abat de la tema..
Uneori e atat de dureros sa taci, cand de fapt vrei sa urli in gura mare! Dar e greu sa fii sincer si sa spui..
Tac si sper ca am sa uit ce vreau de fapt sa spun. Si nu ma simt mai bine, de loc. Poate nu ma starui inca detul de mult. Dar mai degraba mi-au 'inchis" gura de multe ori, ca sa pot vorbi liber, fara sa stau sa imi analizez cuvintele. Si oricum, d emulte ori asa si nu mai zic nimic, si peste un timp imi pare rau.
Poate candva oamenii vor putea pur si simplu sa isi transmita gandurile unul altuia, fara sa se chinuie sa gasesca cuvinte potrivite pentru a-l transpune. Atunci cred ca am putea spune cu incredere " Stiu exact la ce te gandesti".
Ma tem ca eu nu am sa ajung pana atunci, si din pacate nici persoanele carora am atatea sa le spun..